blog poezie si arta

Laura Dan 'Începe să doară puţin'
     media: 4.00 din 1 vot



Unul dintre debuturile remarcabile din anul 2012 este cel al Laurei Dan, cu volumul de poezie „Începe să doară puţin” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti). După cum ni se sugerează încă din titlu, avem de-a face cu o carte despre suferinţă. Ceea ce face însă special discursul poetic este pendularea între confesiunea aparent simplă, directă şi bruscheţea încercării de a masca realitatea unor traume care nu sunt complet dezvăluite. Aflăm că ele au fost generate de tatăl autoarei, însă nu sunt relatate motivele exacte care au stat la baza dramei. Cert este că poemele, care au ca subiect efectul nefast al tatălui, sunt cele mai puternice din volum. Deşi imaginea ei este mai estompată, trăsăturile de caracter ale mamei sunt ceva mai nuanţate: o fiinţă blândă, bună, a cărei fragilitate extremă prezintă riscul de a crea o stare de nesiguranţă în cadrul familial. Se pare că şi după ce răul a trecut, percepţia mamei asupra realităţii dure este anihilată de o viziune nu doar fantezistă, ci cu accente de naivitate, ceea ce amplifică tragicul. „În aer/ un iz greu, înţepător,/ curtea miroase/ a plajă/ cu alge descompuse// tata mă priveşte/ dintr-un tricou vechi// se ridică deasupra curţii// numai mama crede că el stă prins/ cu cleştişori coloraţi/ pe sârmă.” („Începe să doară puţin”) Cu toate că rămâne dominat de angoasă, acest poem se distinge prin faptul că tatăl nu mai este asociat (aşa cum se întâmplă în majoritatea celorlalte poeme reprezentative) cu revolta interioară profundă şi tăioasă, răbufniri de disperare ascuţită sau cu spaima atroce. „tată, am învăţat să urăsc/ cenuşa ta este singura mea casă!”, „când mama iese din cameră/ frica se arată/ rece/ o talpă de fier/ tata creşte înăuntrul meu/ ucide/ tot ce ating”, „sunt precum tata/ o lamă de fierăstrău// dacă iubesc, tai!”, „tata e un cadavru care taie/ dacă întinzi mâna. tăietura lui coace până puţi a peşte mort”, „Tată-glonţ/ ,mi-ai străpuns pieptul/ mă auzi? îţi vorbesc din groapă/ sunt un împuşcat/ care mai are ceva de zis”.
„Începe să doară puţin” este şi o carte despre sentimente sfâşietoare de singurătate şi izolare, induse de conflicte majore, dispute sau incidente repetate: „Acasă nu mai soseşte nimic/ familia noastră e un inbox gol/ tata e o coajă uscată/ un amant desfigurat care, din când în când,/ mai întreabă ce fac”. Poeta se „salvează” şi nu trăieşte în captivitatea unui trecut traumatizant, având conştienţa actului „ireversibil”. Jocul unor copii îi inspiră speranţă şi încrederea că sentimentele pozitive nu doar că există, dar ele pot fi câştigătoare în lupta cu cele adverse. Jocul copiiilor o fortifică prin două caracteristici oarecum contradictorii: candoare şi cutezanţă: „câteodată,/ lumea e plină de copii care aleargă/ îi văd cum înalţă pe cer un zmeu nemilos.// câteodată,/ îmi închipui braţele lor/ întinse spre mine/ mai frumoase ca nişte cireşi înfloriţi” Această tandreţe delicată evoluează spre una mai complexă, în procesul de maturizare ca femeie. Poemele de dragoste câştigă cititorul prin timbrul lor mângâietor şi prin frumuseţea sentimentelor împărtăşite cu oarecare timiditate, dar mai ales cu multă gingăşie „Aşa a început/ ai lăsat fereastra deschisă/ la camera ta cu gânduri/ iar eu/ într-o dimineaţă/ m-am strecurat/ printre gândurile tale./ aş fi sărit pe ele ca o nebună/ şi le-aş fi călcat râzând în picioare/ şi, totuşi,/ ca niciodată/ am stat cuminte/ în camera cu gânduri a unui bărbat.”
(articol publicat în revista Ateneu, ianuarie 2013, p. 7)
http://www.ateneu.info/editii-integrale-in-format-pdf/

Tag-uri Technorati: , , ,



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
   
 
 
Powered by www.ablog.ro, design by Sebastian Schmieg
Termeni si Conditii de Utilizare